Baroul Alba

Baroul Alba este persoană juridică de interes public cu patrimoniu, buget propriu şi organizare de sine stătătoare, care este constituită şi funcţionează în baza Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu modificările şi completările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 98/07.02.2011 (în continuare Lege) şi a Statutului profesiei de avocat, adoptat de Congresul U.N.B.R. din 10 - 11 iunie 2011, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 898 din 19 decembrie 2011.

Str. Teilor, nr. 15, Alba Iulia, jud. Alba

0258-812-905

office@barou-alba.ro

Graficã și dezvoltare website | artON MEDIA, webDesign

tel: 0258-812-905

fax: 0258-819-847

Lun - Vin: 08:00 - 16:00

Sâm - Dum: Închis

E-mail

office@barou-alba.ro

Anunțuri

Acasă / Știri de actualitate UNBR  / UNBR Info: Avocatul Poporului contestă la CCR proiectul de lege care elimină susținerea părților din hotărârile judecătorești

UNBR Info: Avocatul Poporului contestă la CCR proiectul de lege care elimină susținerea părților din hotărârile judecătorești

UNBR Info: Avocatul Poporului contestă la CCR proiectul de lege care elimină susținerea părților din hotărârile judecătorești

• UNBR a depus anterior un memoriu la Avocatul Poporului și la Președinția României care semnala riscurile eliminării susținerilor părților din considerentele hotărârilor. Uniunea susține obiecția de neconstituționalitate formulată și avertizează că modificarea legislativă pune în pericol calitatea actului de justiție și drepturile fundamentale ale părților.

București, 24 octombrie 2025 – Avocatul Poporului a înaintat o obiecție de neconstituționalitate către Curtea Constituțională a României referitoare la Legea pentru modificarea articolului 425 alin. (1) lit. b) din Codul de Procedură Civilă. Modificarea legislativă prevede eliminarea „susținerilor pe scurt ale părților” din considerentele hotărârilor judecătorești.

Potrivit Avocatului Poporului, modificarea încalcă principiile fundamentale ale dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare, garantate de Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Motivarea completă, care să includă atât probele administrate, cât și susținerile părților asigură transparența actului de justiție.

Avocatul Poporului avertizează că eliminarea din conținutul hotărârii a susținerilor părților poate duce la o motivare superficială, făcând dificilă înțelegerea raționamentului instanței și afectând posibilitatea formulării unor apărări eficiente în instanțele superioare.

În concluzie, Avocatul Poporului solicită Curții Constituționale să admită obiecția de neconstituționalitate și să restabilească prevederile anterioare care asigură o motivare detaliată și transparentă a hotărârilor judecătorești, garanție a unui proces echitabil pentru toți cetățenii.

UNBR salută intervenția Avocatului Poporului și subliniază importanța colaborării instituționale pentru apărarea dreptului la un proces echitabil și a principiilor care fundamentează statul de drept.

Citește documentele integrale:

• Memoriul UNBR – adresat Președintelui României și Avocatului Poporului

Sesizarea Avocatului Poporului către Curtea Constituțională

Articolul UNBR Info: Avocatul Poporului contestă la CCR proiectul de lege care elimină susținerea părților din hotărârile judecătorești apare prima dată în UNBR.